Computer Networking

Despre Parteneriat

Computer Science Bedfordshire = Facultate Informatica Bedfordshire

Pe 16 mai 2017, Universitatea Bedfordshire (cu sediul in Luton, Marea Britanie) si Colegiul Nautic Român (cu sediul în Constanța, România) au semnat un Contract de Parteneriat Educațional  prin care cele două instituții vor dezvolta în viitor programe universitare comune. Contractul permite studenților din România să acceseze programe de studii universitare care se încheie cu o Diplomă de Inginer în domeniul „Computer Science” (Inginerie IT), pe standardul impus de universitatea britanică.

Contractul de Parteneriat Educațional stabilește modul în care studenții români pot accesa aceste programe universitare, după cum urmează:

  • Anul 1 în cadrul Colegiului Nautic Român, Constanța, România
  • Anul 2 și anul 3 în cadrul Universitatii Bedfordshire, Luton, Anglia

Ca student român, vei beneficia de 4 avantaje majore:

  • Vei studia anul 1 în România, cu costuri mult reduse față de cei care aleg să studieze anul 1 în universitatea britanică, taxa anului 1 fiind de 3000 Euro.
  • Nu vei achita deloc taxe de studii pentru anii 2 și 3, deoarece Universitatea Bedfordshire îți facilitează finanțarea integrala a studiilor, urmând să returnezi această finanțare în rate mici, lunare, după ce te-ai angajat cu un salariu anual de cel putin 21500 Pounds.
  • La absolvire vei primi o diplomă britanică de inginer în IT (Computer Science), care îți deschide oportunități uriașe de angajare pe piața britanică (în primul rând), dar și pe cea europeană sau chiar mondială.
  • Există zboruri directe, ieftine, între București (sau Constanța) și Luton, orașul unde operează Universitatea Bedfordshire.

Găsiți prezentarea Universității Bedfordshire AICI

Despre programul Computer Networking

Începând cu biroul unde lucrezi, străzile pe care deplasezi, și terminând cu mașina pe care o conduci și casa în care locuiești, rețelele sunt omniprezente, ajutându-ne să trăim mai productiv.

Rețelistica stă la baza sistemelor informatice și, odată cu proliferarea sa exponențială, crește nevoia de ingineri specializați în cunoașterea structurii și aplicabilității acesteia.

Acest curs se focalizează pe aspectele tehnice ale proiectării, instalării, configurării, mentenanței și managementul rețelelor informatice, precum și pe aplicarea tehnologiilor moderne.

Licența de inginer în ”Computer Networking” (BSc Hons) te va ajuta să obții o cunoaștere mai profundă a structurii și a modului de funcționare a rețelelor și, nu în ultimul rând, să devii expert în unul din cele mai dinamice domenii ale tehnologiei moderne.

  • Nivelul cursului – Universitar, ciclul 1 Bologna
  • Codul UCAS – GF44
  • Campus în anul 1 – Str. Lebedei nr. 1, 900746 Constanta, Romania
  • Campus în anii 2 și 3 – University Square Campus, Luton, the UK
  • Data începerii – 2 Octombrie 2017
  • Durata totală – 3 ani
  • Forma de organizare – Cu frecvență | Part-time

Ce voi studia în anul 1?

Anul 1 se desfășoară în incinta Colegiului Nautic Român din Constanța, sediul fiind situat în cea mai frumoasă zonă a orașului, în portul turistic Tomis:

Cursurile se predau integral în limba Engleză. În anul 1 se vor preda următoarele discipline:

Specificațiile detaliate ale acestui curs se pot găsi pe pagina web a Universității Bedfordshire, cu un click AICI.

Ce voi studia în anul 2 și în anul 3?

Anii 2 și 3 se vor desfășura în Universitatea Bedfordshire, în University Square Campus, Luton, Marea Britanie:

Imagini pentru university square campus luton

Predarea va fi în totalitate în limba Engleză.

În anul 2 se vor preda următoarele discipline:

  • Networking
  • Wireless Communications and Networking
  • Computer Security and Countermeasures
  • Network Technologies

În anul 3 se vor preda următoarele discipline:

  • Research Methodologies and Emerging Technologies
  • Advanced Networking
  • Social and Professional Project Management
  • Undergraduate Project

Specificațiile detaliate ale acestui curs se pot găsi pe pagina web a Universității Bedfordshire, cu un click AICI.

Condiții de admitere

Pentru a fi admis într-un program universitar de nivel ”Bachelor of Science with Honours” (inginer diplomat) organizat de Universitatea Bedfordshire, viitorul student trebuie să dețină:

  1. diplomă de Bacalaureat
  2. certificat de competență lingvistică (limba Engleză)

Următoarele observații privind admiterea sunt importante:

  • Media minimă la Bacalaureat trebuie să fie 8. Cu toate acestea, sunt admiși și candidații care au obținut o medie între 6 și 8, pe baza analizei priofilului general al candidatulu.
  • De asemenea, sunt admiși candidații care au absolvit un Bacalaureat Internațional / International Baccalaureate (IB) – obținut cu un punctaj de minimum 24 puncte (nota minimă 4 la fiecare subiect).
  • Universitatea acceptă oricare din următoarele certificate de competență lingvistică:
  1. TOEFL 550 / 213 / 80
  2. IELTS (Minimum scores: 5.5 overall and at least 5.5 for each: listening / reading / speaking / writing)
  3. TOEIC (Minimum scores: listening: 400 / reading: 385 / speaking: 160 / writing: 150)
  4. JMB University Test: Minimum Pass
  5. Cambridge Certificate of Proficiency in English: Minimum Grade C
  6. Cambridge Certificate of Advanced English: Minimum Grade C
  7. GCSE or IGCSE English Language: Minimum C
  8. BEC Higher: Pass (grades A,B or C)
  9. English for Business Communication (C and G) – Level 2 First Class Pass
  10. LCCI International Qualifications – * English for Business (EFB) – Pass at Level 3, *
  11. English for Commerce (EFC) – Pass at Level 3
  12. Cambridge Overseas School Certificate: Minimum Grade C
  13. Scottish Certificate of Education Standard Grade English: Minimum Grade C
  14. Scottish Certificate of Education – Higher Grade English: Minimum Grade D
  15. Irish Leaving Certificate – Ordinary Level English: Minimum Grade C
  16. Irish Leaving Certificate – Higher Level English: Minimum Grade D
  17. Oxford High Level Certificate: Minimum Pass
  18. Warwick English Language Test (WELT): Minimum CCC
  19. Certificate of Attainment in English (Edexcel): Minimum Level 4
  20. Anglia Certificate of English as a Foreign Language Proficiency
  21. TEEP (University of Reading) 6.0
  22. Integrated Skills Test in English (ISE): Level III or above

Excepție: Un candidat va fi exceptat de la cerința de a deține un certificate de competență lingvistică dacă a studiat liceul în limba engleză sau a dobândit oricare din următoarele ertificate:

  • 2 GCE A Levels, validat în Marea Britanie
  • IB Diploma, cu predare în limba Engleză
  • ABE Advanced Diploma
  • NCC Advanced Diploma

Te poți informa direct pe pagina web a Universității Bedfordshire AICI

Cum pot aplica?

Poti aplica online pentru urmatoarea sesiune de admitere AICI

În urma aplicației tale online, secretariatul Programului britanic de licenta Computer Science te va îndruma direct.

  • Dacă dorești să adresezi întrebări Colegiului Nautic Român,  click AICI
  • Dacă dorești să adresezi întrebări Universității Bedfordshire, click AICI

IMPORTANT: Atunci când comunicați cu Universitatea Bedfordshire, precizați că aplicați prin Colegiul Nautic Român

Taxe

Taxa anului 1: Taxa de studii pentru anul 1 de studii în Colegiul Nautic Român este de 3000 de euro. Taxa anului 1 se poate achita în 3 tranșe, astfel:

  1. Tranșa 1, 1000 euro, pe 01/10/2017
  2. Tranșa 2, 1000 euro, pe 15/01/2018
  3. Tranșa 3, 1000 euro, pe 15/05/2018

Taxa anilor 2 și 3: Informații complete privind taxele de studii pentru anii 2 și 3 se pot descărca aici: Tuition Fee Schedule 2017-18 – PDF 282.5 KB

Mai multe informații găsiți aici: Undergraduate UK/EU students

IMPORTANT: Puteți beneficia de finanțare garantată pentru anii 2 și 3. Informații detaliate privind programul englez de finanțare a studiilor găsiți aici: Government’s student finance website

Suport financiar pentru viitorii studenți

Anul 1: Pentru a acoperi cheltuielile anului 1 în cadrul Colegiului Nautic Român, vă oferim un pachet de finanțare prin BRD Societe Generale cu o rată mică a dobânzii (6.5% pe an), cu 6 – 12 luni de grație. Aceasta înseamnă că nu trebuie să returnezi împrumutul imediat, poți beneficia de păsuire de 6, până la 12 luni. Informații suplimentare privind acest pachet financiar AICI.

Anii 2 și 3: Apartenența la unul din programele Universității Bedfordshire te îndreptățesc să aplici la programul britanic de finanțare pentru educație, intitulat ”Student Finance”. Prin acest program ți se achită integral taxele anilor 2 și 3, urmând să returnezi suma finanțată (cca 18000 de lire) în rate lunare după ce ai absolvit și te-ai angajat cu un contract anual de minimum 21500 de lire sterline. Informații detaliate aici: Government’s student finance website